Echipele de negociere pentru fuziunea PNL-PDL au finalizat miercuri discuţiile, ajungând la o înţelegere privind Statutul noului partid, numele şi protocolul de fuziune, au anunţat Cătălin Predoiu şi Ludovic Orban.

Aceștia au refuzat să precizeze numele noului partid până la momentul votului din BPN al PDL.

Am încheiat aceste discuţii, absolut toate elementele, rezultatul negocierilor vor fi anunţate după ce vor fi supuse forurilor de conducere ale celor două partide. În mai puţin de o oră vom prezenta aceste rezultate ale discuţiilor Biroului Politic Naţional al PDL”, a anunţat Predoiu.

El a precizat că după şedinţa PDL va fi prezentată public forma finală a negocierilor.

Prim-vicepreşedintele PDL a menţionat că decizia luată de echipele de negociere propune inclusiv numele noii formaţiuni, însă a refuzat să facă public acest nume.

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a precizat că ratificarea negocierilor în PNL va avea loc luni, în Delegaţia Permanentă.

Noi am încheiat toate subiectele, dar ar fi o formă de respect faţă de colegii noştri, atât din PDL, cât şi din PNL, să nu anunţăm public o decizie care nu este o decizie până nu este ratificată de organismele de conducere ale celor două formaţiuni politice”, a afirmat Orban.

Liderul PNL a menţionat că Statutul noului partid rezultat din fuziunea PNL-PDL este finalizat în proporţie de 100%, ca şi protocolul de fuziune.