Echipa susţinătoare a moţiunii Elenei Udrea va depune, luni, o nouă contestaţie privind legalitatea rezultatului alegerii preşedintelui PDL la convenţia de sâmbătă şi va cere organizarea unui al doilea tur de scrutin, a declarat primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu.

Edilul democrat-liberal susţine că există noi probe potrivit cărora rezultatul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al PDL a fost viciat.

„Se va depune, luni, o contestaţie care arată faptul că au fost delegaţi la convenţie care nu aveau dreptul să fie delegaţi. De asemenea, au apărut oameni pe listele altor judeţe sau sectoare din Capitală deşi erau membri la alte filiale judeţene. Totodată apar şi delegaţi care au votat deşi nu au fost prezenţi la Convenţie şi avem câteva exemple şi din judeţul Neamţ”, a declarat Laurenţiu Dan Leoreanu.

Primarul municipiului Roman susţine că diferenţa de voturi pentru a fi organizat cel de-al doilea tur pentru alegerea preşedintelui PDL este de 37 de voturi.

„Diferenţa pentru a intra în turul doi este de 37 de voturi iar motivele care stau la baza contestaţiei pe care o depunem luni înseamnă o diferenţă mult mai mare de 37 de voturi. De aceea cerem organizarea turului doi şi limpezirea apelor în partid”, a adăugat Laurenţiu Dan Leoreanu.

Dintre cei 151 de delegaţi care au fost desemnaţi la convenţie, cel puţin 15 nu au participat la eveniment dar, potrivit reprezentanţilor PDL Neamţ, cel puţin trei apar că au participat la vot.