Guvernul federal al Germaniei, prin ambasada la Bucureşti, subliniază că Berlinul nu poate lua încă o decizie pe tema aderării României la Schengen, în condiţiile în care ultimul raport MCV a relevat „deficienţe”. Într-un răspuns, ambasada Germaniei precizează nu doar că poziţia sa este împărtăşită şi de alţi parteneri din UE, dar şi că guvernul României a fost ţinut la curent în ultimele săptămâni.

„Aderarea integrală a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen rămâne un obiectiv principal al Guvernului federal. Pentru aceasta, trebuie să existe toate condiţiile tehnice, administrative şi cele care caracterizează statul de drept. Prin ridicarea controalelor la frontierele interne, un stat membru îşi asumă o mare responsabilitate în relaţia cu partenerii Schengen. Dorim să reamintim: nu este vorba de libera circulaţie a cetăţenilor români, ci de întrebarea dacă România poate asigura protecţia frontierelor externe UE, de pildă protejarea de intrarea frauduloasă a unor cetăţeni din afara UE. Ultimul raport MCV din ianuarie a evidenţiat progrese în domeniile statului de drept şi cel al combaterii corupţiei, dar şi deficienţe”, precizează ambasada Germaniei.

„În lumina celor expuse, împărtăşind aceste dubii şi cu alţi parteneri UE/Schengen, considerăm că, actualmente, gradul decizional pentru o  hotărâre a Consiliului pe acest punct, pentru care se impune unanimitatea de vot, nu este încă matur. În săptămânile ce au trecut, am întreţinut contacte strânse, marcate de încredere reciprocă cu Guvernul României pe care l-am ţinut în permanenţă la curent cu poziţia noastră”, adaugă ambasada.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că ideea susţinută de preşedintele Traian Băsescu, potrivit căruia cel puţin şapte state s-ar fi opus în cazul unui vot pentru aderarea României la Schengen, reprezintă „o poveste” care nu există şi a arătat că poziţia statelor UE nu poate fi discutată „după bârfe”.

„Nu există aşa ceva. Nu aveţi cum să ştiţi nici măcar de două. Când vorbim de poziţia unor ţări ale Uniunii Europene, nu putem să vorbim aşa, după bârfe la colţul străzii. Eu ştiam de o anumită reţinere a Germaniei, dar nu am vorbit niciodată în public despre acest lucru până când ministrul de Interne german, pe care îl apreciază foarte tare domnul preşedinte Băsescu, nu şi-a spus o poziţie oficială. Povestea asta cu şapte state…va fi greu de dumirit la cine se referă preşedintele şi mă bucur că nu le-a individualizat, că eram într-o situaţie ridicolă. Când vorbim de lucruri importante pentru România, iar ajungem la bârfe şi la datul la gioale românesc „, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Germania nu este singura ţară care ar fi votat împotriva aderării României la Schengen în Consiliul JAI, menţionând că sunt cel puţin şapte state care s-ar fi opus în cazul unui vot.