Președintele PSD, Liviu Dragnea, subliniază că obiectivul principal al Guvernului Dacian Cioloș în domeniul electoral este acela de a organiza alegeri corecte.

Dragnea a afirmat luni că este curios cum va putea viitorul Executiv să modifice noile legi în materie, în condițiile în care legile privind alegerile locale și cele parlamentare au fost deja adoptate de Parlament și promulgate de președintele țării.

„Eu sunt curios, dacă acest guvern are acest obiectiv, cum îl poate duce la îndeplinire. Chiar sunt foarte curios dacă Guvernul tehnocrat Cioloș vrea să modifice legislația electorală prin ordonanțe de urgență, pentru că în Parlament nu putem intra cu asemenea modificări. De asemenea, cred că cine a lucrat la programul de guvernare ar fi trebuit să se uite puțin și în deciziiile Curții Constituționale care spun că nu se poate modifica legea electorală mai devreme de un an înainte de alegeri. Or, din câte știu, alegerile locale, dacă nu le vor modifica sau amâna, au loc cam în prima duminică a lunii iunie. Deci, nu se mai poate reveni la această legislație”, a declarat președintele PSD, într-o conferință de presă, întrebat în legătură cu faptul că în programul de guvernare anunțat de Cioloș este invocată necesitatea modificării legislației electorale.

Dragnea a menționat că legea alegerilor parlamentare este „adoptată, promulgată, în vigoare”. „Eu cred că Guvernul Cioloș are ca principal obiectiv, în ceea ce privește alegerile, să organizeze alegeri corecte”, a subliniat președintele PSD.