Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus reţinerea directorul general al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti, Ion Voicu, a directorul economic Dan Mavrodin, şi a directorului de exploatare şi mentenanţă, Daniel Gărduş. Potrivit DNA, cei trei sunt acuzați că ar fi cerut mită de la două societăți comerciale.

Ion Voicu, director general al RADET București, este acuzat de luare de mită, în formă continuată, iar Dan Mavrodin, director economic al aceleiaşi regii, de luare de mită și complicitate la luare de mită, ambele în formă continuată, se arată într-un comunicat al DNA.

În acelaşi dosar a fost reţinut Daniel Gărduş, director de exploatare şi mentenanţă al RADET București, acuzat tot de luare de mită, în formă continuată, potrivit sursei citate.

Anchetatorii susţin că în februarie 2013, Ion Voicu și Dan Mavrodin, în calitate de directori ai RADET Bucureşti, au pretins suma de 600.000 lei, reprezentând 10% din suma pe care RADET București o datora societății respective în baza unui contract, pentru a începe efectuarea plăților aferente materialelor livrate.

Cei trei directori vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.