Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov va fi judecat în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Decizia luată vineri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) nu este definitivă şi poate fi contestată la un alt complet de la instanţa supremă.

Joi, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe Vâlcov, în arest preventiv, pe Prina şi Şuşală, în arest la domiciliu, pe Timofte şi Tomescu, sub controlului judiciar, şi au cerut instanţei supreme să menţină măsurile preventive în cazul acestora şi în timpul judecării cauzei.

ICCJ a admis cererea procurorilor şi a dispus ca cei cinci inculpaţi să aibă în continuare aceleaşi măsuri preventive.

DNA l-a trimis în judecată, în 20 mai, pe Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, fost ministru al Finanţelor, în prezent senator, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupa de acesta.