Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv vineri la 10 ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), a decis Curtea de Apel Bucureşti. Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Fostul şef al ADS, Corneliu Popa, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

Voiculescu a primit pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal, legea mai favorabilă în cazul său.

Totodată, lui Voiculescu i se interzic mai multe drepturi, printre care dreptul de a fi ales, timp de cinci ani.

Prin această sentinţă, Curtea de Apel i-a dublat lui Voiculescu pedeapsa dată de Tribunalul Capitalei la fondul procesului.