Senatorul Dan Șova a fost reținut joi de DNA, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora.

Dan Șova s-a prezentat joi la sediul DNA, după ce Senatul a încuviințat cererea procurorilor de reținere și arestare preventivă a sa, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență.

La intrare în sediul DNA, Șova nu a dorit să dea declarații jurnaliștilor.

În acest dosar, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins definitiv miercuri cererea DNA de arestare preventivă a lui Mihai Bălan.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.