Europarlamentarul Cristian Preda (suspendat din PDL) a declarat vineri că nu se mai întoarce în Partidul Democrat Liberal şi că vrea să participe la transformarea Mişcării Populare şi a Forţei Civice într-o nouă formaţiune, care va defini alternativa politică la USL.

Preda a mai spus că susţine candidatura la alegerile prezidenţiale a lui Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele Forţei Civice.

„Am decis să asum public faptul că nu mă voi mai întoarce în PDL după suspendarea care mi-a retras calitatea de membru şi am în acest moment două proiecte. Primul este acela de a participa la apropierea, la fuziunea, la contopirea celor două partide Forţa Civică şi Partidul Mişcarea Populară. E un proiect important pentru scena politică din România, nu-i o ambiţie personală, e o miză pentru democraţia din România şi vreau în perioada următoare să fiu un actor al acestei apropieri, să particip la apropierea şi la transformarea celor două partide într-o alternativă politică viabilă. Vreau să fiu primul membru al acestei noi formaţiuni, care va defini alternativa politică. Cred că avem nevoie în acest moment de o opţiune alternativă la pâcla fesenistă, reprezentată pe de-o parte de USL, care guvernează şi de opoziţia falsă pe care o avem în acest moment, din păcate, în PDL”, a spus Preda într-o conferinţă de presă la sediul Forţei Civice.

El a adăugat că acestei alternative ar trebui să i se alăture toţi pedeliştii care în acest moment sunt nemulţumiţi pentru felul în care este articulată opoziţia faţă de regimul USL, toţi cei care în PDL „nu suportă fesenismul dominant în acest moment la nivelul conducerii”.

„Al doilea proiect pe care vreau să-l susţin este candidatura la prezidenţiale a lui Mihai Răzvan Ungureanu. Aş vrea să susţin această candidatură, să fac în aşa fel încât tot mai mulţi oameni respectabili să se apropie acestui proiect. E, din nou, vorba de un proiect pentru România, pentru că eu cred că avem nevoie de o putere divizată. Este dramatic dacă la anul vom da toată puterea pe mâna USL. E nevoie de o culoare pentru majoritatea guvernamentală şi de o altă culoare politică la Cotroceni şi cred că avem nevoie pentru a defini această alternativă de un om respectabil, cu bun renume, nu de diverşi clovni care au ambiţii în acest moment pe scena politică. Mergeţi pe mâna mea, pentru că din 1996 încoace am votat şi am susţinut toţi preşedinţii care au ajuns la Cotroceni, inclusiv în 2000, am votat cu Iliescu în turul doi împotriva lui Vadim”, a susţinut europarlamentarul.