Fostele administraţii ale capitalei au subvenţionat risipa și nu au luat nicio măsură pentru a eficientiza funcționarea operatorului de energie termică, RADET, și a furnizorului de energie termică, ELCEN, atrage atenția candidatul PNL la alegerile locale, Cristian Bușoi. El subliniază că, prin eficientizarea funcționării RADET și ELCEN, factura la caldură a bucureștenilor se poate ieftini cu 30%.

“Factura la energie termică este o povară foarte mare pentru majoritatea bucureștenilor. Ea reprezintă, în prezent, peste 25% din salariul minim pe economie (peste 300 de lei poate însuma întreținerea pentru căldură și apa caldă a unei familii care locuiește la bloc într-un apartament cu două camere). De mai mulți ani, bucureştenii primesc energie termică scumpă, pe care o plătesc de două ori, o dată prin factură și încă o dată indirect, prin bugetul primăriei. Energia pe care o primesc provine dintr-un sistem de termoficare învechit, în care se pierde un sfert din totalul cantităţii de energie”, declară Cristian Bușoi, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit acestuia, ELCEN deține centrale vechi, ineficiente, cu excepția uneia, care a fost modernizată de curând.

“Aceste unități au fost puse în funcțiune între anii 1970-1980, iar durata lor de viață este depășită. În acelaşi timp, din vauza infrastructurii vechi, operate de RADET, se risipesc anual zeci de milioane de lei”, adăugă candidatul PNL la Primăria Capitalei.

Iată măsurile propuse de Cristian Bușoi pentru a stopa risipa agentului termic:

  1. Modernizarea infrastructurii. Investiții în cei aproape 4000 de km de infrastructură – 180 milioane de euro, bani europeni, și 180 milioane euro, bani de la buget, eșalonați pe 4 ani.
  1. Construirea pe bani europeni a incineratorului de deșeuri care va produce în cogenerare căldură ieftină.
  1. Eficientizarea RADET și funcționarea în sistem integrat – costurile cu personalul, achizițiile supraevaluate, corelarea furnizării agentului termic cu temperaturile exterioare, mai ales pe durata perioadei de tranziție toamnă/primăvară, stabilirea unui prag minim de confort, monitorizarea funcționării punctelor termice.
  1. Eficientizarea ELCEN – funcționarea cazanelor de apă fierbinte (CAF) doar în condiții meteo deosebite, montarea unor cazane dimensionate la capacitatea de deservire a punctului termic în zonele strategice (Colentina) și în punctele termice, promovarea investițiilor în ciclu combinat.
  1. Subvenția de 50% din bugetul Primăriei Capitalei trebuie menținută doar pentru consumatorii casnici, nu și pentru firmele private sau instituții.
  1. Investiții în regim public-privat. Încurajarea investițiilor private în noi capacități de producție, mai ales în zonele care se află departe de centrele de producție deja existente.
  1. Reabilitarea termică a blocurilor într-un ritm susținut.