Numărul plângerilor penale, la Parchetul Militar, împotriva Jandarmeriei a ajuns la 206, iar procurorii au analizat planul de acțiune al forțelor de ordine și spun că agresiunile din Piața Victoriei nu se justificau. Nu au primit însă ordinul de intervenție pe care l-au cerut Prefecturii acum mai bine de patru zile.

 

„În dosarul privind anchetarea evenimentelor ce au avut loc cu ocazia mitingului organizat în București, zona Piața Victoriei, în data de 10.08.2018, evenimente care au avut ca rezultat rănirea mai multor persoane, numărul plângerilor înregistrate a ajuns la 206, fiind efectuate până în prezent 81 de audieri”, a anunțat Parchetul General miercuri seara târziu.

Procurorii militari nu au primit nici acum de la Prefectură ordinul de intervenție din seara protestului Diasporei, deși l-au cerut sâmbătă, a doua zi după violențe. Au analizat însă planul după care au acționat forțele de ordine și în urma căruia au fost răniți aproape 500 de oameni.

Procurorii militari nu au date privind concentrația și compoziția gazelor care au fost folosite de jandarmi. Oamenii care au fost la protest le-au spus procurorilor, la audieri, dar și medicilor de la camera de gradă, că au dureri foarte mari după ce au inhalat gazele iritante. În tot acest timp, Jandarmeria asigură că folosește substanțe cumpărate de la producători autorizați.

Augustin Lazăr, procurorul general al României, a transmis miercuri un mesaj în care dă detalii despre anchetele privind reprimarea protestului, precizând că procurorii investighează modul în care au acționat persoanele cu funcții de decizie, tipul de echipamente, armament și muniție folosite, ordinele date și modul de executare a acestora.

„Investigațiile vizează, în acest stadiu, clarificarea eventualelor fapte de neglijență în serviciu și a suspiciunilor de purtare abuzivă, pe parcursul acțiunii jandarmilor, respectiv întrebuințarea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de expresii jignitoare, amenințarea și lovirea sau alte violențe. Anchetele privesc, de asemenea, orice violențe, furturi, distrugeri, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, comise de persoane participante la manifestație”, a precizat Augustin Lazăr.