Premierul Victor Ponta a declarat, luni, referindu-se la programul de guvernare pe care îl va propune USL, că în 2012-2016 cotele diferenţiate pentru cei cu venituri foarte mici pot scădea până la 8% şi 12%, cota principală rămânând însă 16%.
Întrebat dacă măsura aplicării TVA de 9% la alimente va fi inclusă în programul de guvernare, Ponta a răspuns afirmativ, el precizând că impactul bugetar al acestei măsuri trebuie negociat cu partenerii financiari internaţionali.
El a arătat că, în conformitate cu studiile şi evaluările pe care USL le-a făcut, pe termen scurt, respectiv în câteva luni, TVA diferenţiată în procedura în care se emite factură de 24%, după care pe baza acelei facturi producătorul primeşte înapoi 15%, va scoate la fiscalizare piaţa neagră a producelor agricole, va încuraja producţia internă şi va sprijini mult investiţiile în agricultură.
„Azi prezint în faţa colegilor programul de guvernare, pentru că sunt principalul responsabil, alături de domnul Chiţoiu, şi joi avem o prezentare oficială a programului pe care USL îl propune pentru perioada 2012-2016, de fapt până în 2019, pentru că, după cum ştiţi, agenda noastră 2019 este o agendă pe termen lung”, a spus Ponta.