Aderarea la Spaţiul Schengen rămâne un obiectiv important pentru România, iar autorităţile de la Bucureşti contează pe o poziţie activă a preşedinţiei lituaniene a Uniunii Europene în obţinerea unei soluţii consensuale, a declarat luni ministrul de Externe, Titus Corlăţean, într-o conferinţă de presă comună cu ambasadorul Lituaniei la Bucureşti, Vladimir Jarmolenko.

“Acest obiectiv a fost asumat ca prioritate de trioul UE (preşedinţiile consecutive Irlanda-Lituania-Grecia – n.r.). Este un obiectiv care se reflectă deja în agenda provizorie a Consiliului Justiţie Afaceri Interne din decembrie anul acesta. Dincolo de poziţia individuală a Lituaniei, care este una de susţinere (…), preşedinţia lituaniană, care va trebui să gestioneze ansamblul poziţiilor statelor membre, va trebui să aibă – şi avem această confirmare – o atitudine activă pentru o soluţie consensuală, bazată pe cei doi paşi pe care i-am menţionat, astfel încât contăm pe o poziţie activă şi spre generarea unei soluţii consensuale şi bineînţeles că vom coopera strâns cu preşedinţia lituaniană”, a afirmat Titus Corlăţean.

El a subliniat că aderarea la Schengen constituie “o aşteptare legitimă”, dat fiind faptul că ţara noastră a îndeplinit toate condiţiile în acest sens.

“Accesul în Spaţiul Schengen rămâne un obiectiv important pentru România. Este o aşteptare legitimă. Mizăm pe faptul că preşedinţia lituaniană va lucra de o manieră activă pentru obţinerea unei soluţii consensuale în această dosar, bazat pe o abordare în doi paşi”, a spus Corlăţean.

Şeful diplomaţiei române a subliniat că libera circulaţie a persoanelor reprezintă o valoare esenţială a Uniunii Europene şi un drept fundamental al cetăţenilor europeni, exprimând aşteptarea Bucureştiului ca preşedinţia lituaniană a UE “să trimită un semnal puternic în această privinţă”.

Autorităţile de la Bucureşti speră că România va adera la Schengen într-o primă etapă cu punctele de frontieră aeriene şi maritime, după care şi cu cele terestre.