Congresul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), care va avea loc pe 25 mai la Miercurea Ciuc, va reuni cel mai mare număr de delegaţi de la înfiinţarea formaţiunii, a precizat europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler, membru al grupului PPE.

Potrivit acestuia, manifestarea, care va reuni peste 700 de delegaţi, va avea ca teme principale pe ordinea de zi modificarea Statutului UDMR şi adoptarea unor documente programatice pe probleme importante precum cele economice, dar şi referitoare la revizuirea Constituţiei sau la procesul reformei de dezvoltare regională. Congresul UDMR nu va alege o nouă conducere.

„Cel de-al 11- lea Congres al UDMR va fi organizat la Miercurea Ciuc, după obiceiul nostru ca fiecare Congres să găsească câte o nouă locaţie în care să putem evident să fim oaspeţi ai altora şi altora dintre comunităţile maghiare din Transilvania. Nu este un Congres de alegeri, însă este un congres foarte important din mai multe puncte de vedere. În primul rând, prin componenţa sa, este cel mai mare congres de până acum al UDMR, în sensul că am luat decizia de a invita toţi primarii aleşi în culorile UDMR şi ei sunt din oficiu delegaţi la Congres. Asta înseamnă 206 primari de localităţi, comune, oraşe, municipii, în Transilvania. Am adăugat apoi delegaţi suplimentari şi din partea organizaţiilor de tineret, din partea organizaţiilor asociate UDMR-ului şi astfel am ajuns la un număr de 777 de delegaţi ai congresului UDMR. Este, din acest punct de vedere, cel mai numeros Congres cu cei mai numeroşi delegaţi din toţi cei 23 de ani şi credem că este important acest lucru, pentru că fiecare ales local răspunde nemijlocit faţă de cei care l-au ales, fiind vorba de alegeri directe pentru aceşti demnitari. Bineînţeles că am considerat că prin aceasta creştem gradul de coeziune şi legătura directă pe care o avem cu alegătorii”, a declarat pentru Agerpres, la Bruxelles, europarlamentarul UDMR.

Iuliu Winkler a subliniat că, la Congresul din 25 mai, nu vor fi aleşi demnitari pentru consiliul de conducere, dar vor exista dezbateri legate de Statutul UDMR, urmând să fie făcute anumite modificări în statut, cele mai multe vizând o eficientizare a funcţiei politice a partidului.

Congresul UDMR va lua totodată o serie de decizii legate de modul în care organizaţiile partenere formaţiunii participă la viaţa politică, aceste decizii, chiar dacă sunt mai degrabă tehnice, vizând creşterea gradului de coeziune şi de apropiere între decidentul politic şi cetăţeanul care este membru al comunităţii.

Cu acelaşi prilej, programul UDMR va fi modificat.

„Şi aici vor apărea modificări importante în mai multe domenii, inclusiv economice. Am avut dezbateri în ultimele trei luni de zile pe programul economic şi considerăm că este important să avem acum acele elemente care reflectă problemele de astăzi. Criza economică nu este ardeleană şi nu e românească, este o criză europeană, o criză globală, problema locurilor de muncă, problema tineretului, problema calificării tineretului şi a viitorului pe care putem să-l asigurăm tinerilor în Transilvania. Sunt probleme foarte importante pentru noi. De fapt, sunt pentru ţară, pentru că eu cred că sunt aceleaşi probleme cel puţin în economie pe care le-ar avea şi celelalte regiuni ale ţării bineînţeles ţinem în primul rând să vorbim despre Transilvania, pentru că acolo este baza noastră electorală şi acolo o mare parte a deciziilor economice se află evident în mâna comunităţilor conduse de lideri ai UDMR”, a argumentat eurodeputatul UDMR.