Victor Ponta a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al PSD, în timp ce Liviu Dragnea a fost ales preşedinte executiv al partidului, potrivit anunţului oficial al rezultatului votului delegaţilor la Congres.

„Toţi cei care au pierdut, vreau şi îmi doresc foarte mult să îi cooptez, într-o formă sau alta, în echipa de conducere, pentru că sunt oameni foarte valoroşi, sunt oameni care au voturi în spate, care conduc judeţe şi de care am nevoie în continuare”, a subliniat Ponta.

El a menţionat că „votul e vot”. „Nu am ştiut niciun moment ce se va întâmpla, pentru că îi consider pe toţi cei care au candidat prietenii mei şi oameni din echipa mea şi acum trebuie să mă ocup să oblojim rănile care apar întotdeauna după un vot şi să îi conving să fie în continuare alături de noi în echipa de conducere”, a mai spus acesta.

Pe de altă parte, el a arătat că, dincolo de câte voturi au avut sau nu „împotrivă”, el şi Liviu Dragnea, în mod sigur colegii le-au acordat încredere şi şi-a declarat speranţa că la sfârşitul celor trei ani de mandat aceştia să fie cel puţin la fel de mulţumiţi cum au fost acum.

Vicepreşedinţi la nivel naţional au fost aleşi, în ordinea numărului de voturi obţinute: Nicolae Bănicioiu, Marian Vanghelie, Titus Corlăţean, Dan Nica, Eugen Bejenariu, Constantin Niţă, Dan Şova şi Ion Călinoiu.

Gheorghe Bunea Stancu, Ion Câlea, Adrian Duicu, Ion Prioteasa şi Cristian Rizea, şi ei candidaţi la funcţia de vicepreşedinte naţional, s-au aflat ca număr de voturi sub lista primilor opt clasaţi.

Funcţii de vicepreşedinte alese pe regiuni au fost adjudecate de următorii candidaţi: Regiunea Nord – Est – Gheorghe Nichita; Regiunea Sud – Est – Marian Oprişan (care i-a devansat pe Constantin Boşcodeală şi Nicuşor Constantinescu); Regiunea Sud – Mircea Cosma ( care i-a devansat pe Silvian Ciupercă şi Adrian Ţuţuianu); Regiunea Sud – Vest – Paul Stănescu; Regiunea Vest – Ion Mocioalcă (care l-a devansat pe Titu Bojin); Regiunea Nord – Vest – Ioan Rus; Regiunea Centru – Mircea Duşa; Regiunea Bucureşti – Ilfov – Robert Negoiţă.

Cele cinci funcţii de vicepreşedinte alese din rândul Organizaţiei de femei au fost adjudecate, în ordinea numărului de voturi, de Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Rovana Plumb, Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea.