Conducerea Uniunii Social Liberale s-a reunit miercuri în şedinţă la Palatul Parlamentului, după ce premierul Victor Ponta a anunţat nominalizările pentru funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror-şef al DNA.

Convocarea de urgenţă a USL a fost solicitată de Partidul Conservator: „Referitor la dezbaterile publice privind numirea Procurorului General şi Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Partidul Conservator consideră că Uniunea Social Liberală are voinţa şi capacitatea de a-şi respecta, în egală măsură, atât angajamentele asumate în raport cu cetăţenii români care i-au acordat încrederea, legitimitatea de a guverna şi un mandat pentru o schimbare profundă, cât şi obiectivele agreate împreună cu partenerii europeni. În acest sens, PC propune partenerilor din USL o întâlnire oficială a liderilor, în decursul acestei zile, pentru a identifica o abordare responsabilă, care să concilieze opiniile diferite şi să asigure o poziţie unitară şi transparentă a Uniunii pe tema nominalizărilor la conducerea Parchetelor”.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat ulterior că va da curs solicitării conservatorilor, apreciind că această solicitare este una absolut normală.

Antonescu a mai spus, între altele, că premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, nu l-a consultat în privinţa propunerilor de şefi ai parchetelor, ci doar l-a informat, punctând că este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru de la înfiinţarea USL şi a adăugat că Uniunea s-a angajat să scoată Justiţia de sub ‘dominaţia politică’ a preşedintelui Traian Băsescu.

„Nu suntem de acord, nu avem cum să fim de acord cu propunerea doamnei Laura Codruţa Kovesi, conducător vreme de şase ani al Parchetului General în ceea ce am numit ‘regimul Băsescu’. Această decizie luată de primul-ministru, în calitate de ministru interimar la Justiţie, este o decizie pe care domnia sa a luat-o, asupra căreia pentru prima dată de la înfiinţarea USL nu ne-am consultat, ci pe care mi-a comunicat-o, mi-a adus-o la cunoştinţă şi asupra căreia prima dată de la înfiinţarea USL ne despărţim fundamental. Asta nu înseamnă ruperea alianţei, nu are niciun fel de legătură”, a declarat Antonescu într-o conferinţă de presă organizată la sediul USL.