Conducătorii auto vor putea contesta hotărârea judecătorească prin care sunt soluționate plângerile depuse împotriva proceselor verbale de constatare a contravențiilor rutiere, în condiţiile în care, până în prezent, o astfel de hotărâre judecătorească era definitivă și irevocabilă.

„Modificările aprobate de Guvern au fost determinate de decizia Curții Constituționale din 15 mai 2012, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a alin. 3(1) al art. 118 din Codul rutier, care stabilește că hotărârea judecătorească privind plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție (în domeniul rutier) este definitivă și irevocabilă. Practic, prin decizia Curţii Constituţionale și prin modificările adoptate în acest sens de Guvern, se dă dreptul conducătorilor auto să conteste hotărârea judecătoarească prin care se soluționează plângerile pe care le depun împotriva proceselor verbale de constatare a contravențiilor rutiere”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Odată cu aplicarea noilor prevederi, conducătorii auto vor avea o cale de recurs împotriva hotărârilor judecătorești prin care instanţa soluționează plângerile împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor de circulație.