Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit, luni, atenţionarea Cod Galben de intensificări ale vântului până la ora 20.00, în şase judeţe din zona Moldovei.

Astfel, în intervalul 17 decembrie, ora 10.00 – 17 decembrie, ora 20.00, în nordul şi centrul Moldovei vor mai fi ninsori şi intensificări ale vântului cu o intensitate mai redusă decât în cursul zilei de duminică, dar vitezele vor mai atinge la rafală 50-55 km/h, viscolind şi spulberând zăpada şi determinând o vizibilitate redusă.

În sudul Moldovei vor fi precipitaţii mixte şi local se va forma polei. Pe parcursul nopţii vor mai fi unele intensificări ale vântului în judeţele atenţionate şi în funcţie de evoluţia vremii, se vor emite avertizări pentru fenomene meteorologice periculoase imediate.

Judeţele aflate sub actuala avertizare sunt: Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui.

Fenomenele meteorologice prognozate încadrate la categoria Cod Galben sunt caracterizate prin: averse, descărcări electrice, intensificări de vânt. Acestea sunt obişnuite pentru zona respectivă, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi, existând risc de creşteri ale debitelor şi nivelurilor.