Ideea introducerii clasei zero în ciclul primar, după modelul de succes din multe ţări cu învăţământ performant, va fi pusă în practică în România fără să fi fost experimentată şi pregătită suficient. Trecerea grupei pregătitoare la ciclul primar şi transformarea ei în clasa zero au fost prevăzute în Legea educaţiei din 2010.

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, în mandatul căruia a fost aprobată Legea educaţiei, a vorbit în detaliu despre introducerea clasei pregătitoare la 22 ianuarie 2012, respectiv cu şapte luni şi jumătate înainte de începerea noului an şcolar.

Funeriu a explicat atunci că măsura este necesară întrucât România are cea mai bătrână populaţie şcolară la debutul învăţământului obligatoriu din Europa, iar prin ea se urmăreşte trecerea firească de la joacă la învăţare. Prima consecinţă bună – peste 20.000 de copii care, pe vechea legislaţie, nu ar fi fost cuprinşi în nicio formă de învăţământ se vor regăsi printre cei care merg la clasa pregătitoare în 2012, întrucât aceasta devine obligatorie.

Din nefericire, însă, clasa pregătitoare a început cu stângul încă de la înscrierea copiilor în circumscripţia de care aparţin. Mulţi părinţii au fost nevoiţi, pentru a-şi putea înscrie copiii la şcoala dorită, să scoată din buzunar „atenţii” şi să apeleze la trucuri precum schimbarea domiciliului sau a etniei ori divorţul, totul transformându-se într-un veritabil scandal public. „Este fundamental să dăm cât mai multă libertate părinţilor în alegerea şcolilor şi să asigurăm transparenţa modului de înscriere. Prin procedurile din acest an, exact acest lucru îl înfăptuim: transparenţă şi o implicare cât mai mare a părinţilor asupra viitorului copilului lor. Am dat toate dispoziţiile pentru ca şcoala să meargă cât mai mult către părinţi”, explica Funeriu.

Actuala conducere a Ministerului Educaţiei afirmă că introducerea clasei zero a fost insuficient pregătită.

Secretarul de stat a spus că fiecare director de şcoală a fost nevoit să se descurce cum a putut pentru a găsi spaţii. „Fiecare director se descurcă cum poate, apelează la o casă din vecini unde închiriază două camere şi le transformă în săli de clasă pe o perioadă de un an, doi ani, până se reglează lucrurile. Eu, de exemplu, am găsit o clădire în apropierea şcolii, la două minute, unde am reuşit să obţin două spaţii unde copiii din clasa pregătitoare să înveţe în apropierea şcolii. Pentru că, dacă desfiinţezi laboratoare, nu mai poţi rămâne colegiu naţional, pentru că nu mai corespunzi standardelor”, a explicat Fedorca.

O altă problemă legată de clasa zero este reprezentată de personalul didactic necesar. Oficialii ministerului susţin că la clasa pregătitoare nu vor preda cadre didactice debutante, acoperirea necesarului de dascăli urmând să fie realizată prin transferuri şi detaşări. Resursa umană calificată şi informată nu poate fi însă luată decât din sistem, asumând riscul unui haos general cauzat de mutarea profesorilor de la o clasă la alta şi încălcând regula nescrisă a şcolii româneşti prin care învăţătorul care preia o generaţie de copii în clasa I o duce pe aceasta până în clasa a IV-a.

Instruirea cadrelor didactice pentru clasa pregătitoare a început luni, 27 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor. În acest interval, însă, trebuie pregătite 8.000 de cadre didactice, pentru că, şi în cazul profesorilor cu zeci de ani de experienţă, este nevoie de o pregătire specială pentru a putea prelua clasa zero.

Deloc de neglijat este şi problema grupurilor sanitare din şcoli. Ecaterina Andronescu, a declarat recent că, pentru copii din clasele pregătitoare, va fi nevoie să fie amenajate grupuri sanitare separate. De acest lucru ar trebui să se ocupe, însă, primăriile, care au în administrare unităţile de învăţământ.

Din punct de vedere al programei, în clasa pregătitoare, copilul va învăţa prin metode adecvate vârstei tot ceea ce îi este necesar pentru a face faţă cu succes clasei I. De exemplu, copiii îşi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili sau consolida primele contacte cu lumea numerelor şi a literelor, vor învăţa să observe mediul înconjurător şi să interacţioneze cu ceilalţi copii şi cu adulţi prin jocuri didactice, activităţi în echipă, activităţi de descoperire, prin desen sau muzică. Nu în ultimul rând, copiii vor beneficia de ore special destinate unei pregătiri fizice armonioase.

În clasa pregătitoare, elevii nu vor da niciun fel de testări şi nu vor primi note şi calificative, însă cadrul didactic va putea să utilizeze modalităţi de încurajare şi de recompensare specifice vârstei. Evaluarea copilului se va face la sfârşitul anului şcolar, sub forma unui raport scris întocmit de învăţător.

In concluzie, majoritatea pregătirilor necesare pentru clasa zero ar urma să se încheie, teoretic, cu o zi, două, cel mult trei înainte de începerea noului an şcolar. Apoi, după 10 septembrie, copiii şi profesorii vor afla împreună, la şcoală, dacă introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar este un succes, un fiasco sau doar o nouă măsură grăbită, la care s-ar putea renunţa anul viitor.