Pactul de coabitare e, fără dubii, ceasul rău din cariera lui Crin. Ferește-te de ceasul rău, spune credința populară, dar pentru liderul PNL deja e prea târziu.
Aflat în umbra celor doi mari jucători, Ponta și Băsescu, Antonescu încearcă să-și construiască un profil de prezidențiabil: abordează teme noi, se poziționează pro sau contra unor teme importante, precum Roșia Montană sau Codul Rutier. Cu toate acestea, se află aproape mereu în planul secund al dezbaterilor publice.
Și explicația e una simplă: pactul de coabitare a acaparat, din nou, întreaga agendă. Aparentul război dintre palate, cu Victor Ponta și Traian Băsescu în prim-plan, îl lasă, din nou, pe Crin pe margine. Și orice reacție, orice luare de poziție cu privire la acordul blestemat îl obligă să revină la acel discurs care îi garantează eșecul.
O știe și Crin, o știe și Ponta, o știe și Băsescu. Și tocmai aceasta e miza noului conflict dintre palate: să nu-l lase pe liderul PNL să devină acel candidat cu șanse în lupta pentru Cotroceni.
Partidul lui Crin se află la putere, dar pare să nu aibă niciun pic de putere. Oamenii săi de încredere îngroasă rândurile la DNA. Presa îi este ostilă. Și fără sprijinul media, fără oamenii importanți din partid, fără puterea de ieși în fața celor doi, Crin pare condamnat.
Marți seara, a răbufnit: pactul de coabitare nu există, e doar un pretext pentru acest circ. Mai mult chiar, e un spectacol atât de bine orchestrat, încât cei doi actori principali au acaparat toată scena. Nu mai există ochi, aplauze, atenție pentru actorii secundari.
Pactul a fost creat nu pentru liniște în țară, ci pentru ca cei doi mari jucători, Băsescu și Ponta, șă își asigure liniștea, să fie siguri că, orice s-ar întâmpla pe scena politică din România, ei vor avea mereu prim-planul. Regia, punerea în scenă au fost perfecte.
Crin nu a semnat pactul nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că rolul său a fost bine stabilit dinainte: de a rămâne același candidat care pornește ca favorit, dar încheie mereu pe locul trei.
E din cauza ceasului rău, își spune Crin de fiecare data când încearcă să devină din figurant – actor principal. Sau poate nu mi-a fost dat să fiu actor. Adică președinte.
