Curtea Constituţională României (CCR) a decis, marți, că ordonanţa de urgenţă privind Codul insolvenţei este neconstituţională și a admis sesizarea Avocatului Poporului, care a contestat articolul 81 alineatul 3, ce reglementează doar pentru audiovizual, şi articolul 348, privind retroactivitatea legii.

CCR a constatat că a fost încălcat art. 115 alin 4 şi 6 din Constituţie, în sensul că nu se justifică urgenţa adoptării OUG şi că Guvernul nu poate adopta ordonanţe care afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului.

Efectele OUG vor fi suspendate la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial.

Art. 115 alin 4 prevede că “Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”, iar alin. 6 că “Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.

 Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.

Adoptarea acestei OUG a fost justificată de Guvern având în vedere actualul context economic, care impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti.

Avocatul Poporului a transmis în 9 octombrie la Curtea Constituţională sesizarea în cazul Ordonanţei de urgenţă privind insolvenţa, ridicând excepţia de neconstituţionalitate a articolului 81 alineatul 3 şi a articolului 348.