PDL va depune o moţiune simplă împotriva Guvernului pe tema privatizării CFR Marfă, întrucât au fost afectate atât interesele companiei, cât şi interesele generale ale României, a anunţat marţi prim-vicepreşedintele formaţiunii Cătălin Predoiu.

El a acuzat Guvernul condus de Victor Ponta de „complicitate la eşecul CFR Marfă„.

Înregistrăm cel de-al treilea eşec major al Guvernului socialist Victor Ponta. După eşecul privatizării Oltchim, eşecul proiectului Roşia Montană, avem acum eşecul privatizării CFR Marfă. O spunem cu toată răspunderea: eşecul a devenit emblema Guvernului Ponta, eşecul a devenit un model de guvernare USL. De aceea, PDL va depune o moţiune simplă împotriva Guvernului, întrucât au fost afectate nu numai interesele companiei CFR Marfă, ci au fost afectate interesele generale ale României prin decredibilizarea ţării în ochii investitorilor, locali sau internaţionali. Nimeni nu investeşte într-o ţară cu guvern incompetent„, a declarat Predoiu, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL.

Potrivit acestuia, consecinţa eşecului privatizării CFR Marfă ar fi, cel mai probabil, falimentul companiei.

Vedem din nou un model aici, un mod de lucru al Guvernului Ponta: fie privatizează cu companii prietene, fie se ajunge la lichidare, unde o să vedem din nou aceleaşi figuri apropiate de guvernul socialist care au lichidat şi alte întreprinderi economice, pe care Guvernul ar trebui să le privatizeze şi să le facă profitabile. Este un joc la două capete pe care îl fac premierul şi guvernul socialist: fie privatizez cu prietenii, fie lichidez cu prietenii. Probabil că prietenii ştiu de ce. Care va fi consecinţa acestui faliment? Peste 1.500 de locuri de muncă vor dispărea, 1.500 de familii vor fi afectate, active de miliarde aflate în patrimoniul CFR Marfă vor fi vândute la bucată, cu preţuri mult subevaluate„, a subliniat Predoiu.

El a precizat că nu a existat o competiţie reală pentru privatizarea CFR Marfă, iar reluarea procesului va fi greu de făcut.

Este nevoie urgent de consultări cu creditorii, dar de către oameni care ştiu ce trebuie să vorbească cu ei şi care să inspire încredere că reluarea procesului de privatizare se va face cu succes. (…) Domnul Ponta nu înţelege lumea afacerilor, să apeleze la oameni care înţeleg o astfel de lume. Este diferită de cea politică„, a mai declarat Predoiu.