Sebastian Kurz a exprimat preocupare în legătură cu nerespectarea regulilor privind deficitul bugetar în zona euro. „Atunci când Comisia Europeană reacţionează ridicând din umeri, mai mult sau mai puţin, în legătură cu gradul de îndatorare al Franţei sau Italiei, Europa are o problemă. Aceste lucruri trebuie să se schimbe”, afirmă Sebastian Kurz într-un interviu acordat publicaţiei Handelsblatt.

Liderul de la Viena a pledat şi pentru măsuri suplimentare pentru protejarea climei. „Lupta împotriva încălzirii climatice poate fi câştigată doar împreună. În acest sens, sunt necesare măsuri stricte la nivel mondial şi european”, a adăugat Sebastian Kurz.

„Europa are nevoie de mai multă susţinere din partea oamenilor. (…) Oamenii se raportează la UE ca la o instituţie care a reglementat toate detaliile şi care este uneori un monstru birocratic. Aceste lucruri trebuie să se schimbe. Europa trebuie să devină mai flexibilă şi mai eficientă. Este necesar, din punctul meu de vedere, un nivel mai mare de subsidiaritate”, a argumentat Sebastian Kurz.

Întrebat în cadrul interviului dacă este necesară modificarea Tratatului UE, Sebastian Kurz a răspuns: „Da, şi vom cere acest lucru la summitul informal UE din România. Dacă vrem reformarea fundamentală a Europei, dacă vrem să fie competitivă, este necesară o nouă bază contractuală. Reglementările actuale au fost adoptate înaintea crizelor: a fost criza euro, criza imigraţiei, avem schimbările climatice, Brexit. Este evident că actualele provocări sunt mai mari decât erau acum câţiva ani. Este inteligent şi corect să adaptăm tratatele UE la noile realităţi”, a explicat Kurz.

Cancelarul Austriei vrea eficientizarea instituţiilor comunitare şi înăsprirea sancţiunilor pentru ţările UE care nu respectă reglementările europene. „Este necesar un nou acord, care să prevadă sancţiuni clare împotriva statelor membre, să prevadă obligaţii, să prevadă sancţiuni pentru ţările care nu înregistrează imigranţi sau primesc imigranţi aflaţi în ilegalitate, să existe consecinţe dure pentru încălcarea normelor statului de drept sau a principiilor democraţiei liberale”, afirmă Sebastian Kurz.

„Obiectivul nostru este să îmbunătăţim Uniunea Europeană, nu să o distrugem sau să ne jucăm cu fantezii privind ieşirea din UE”, a insistat Sebastian Kurz.