DAAD (Deutscher Akademischer Austausch Dienst / Serviciul German de Schimb Academic), cea mai mare organizație la nivel mondial care sprijină cooperarea internaţională în domeniul academic, oferă burse pentru școli de vară (cursuri de limbă, limbaj de specialitate, cultură și civilizație), studii de master şi stagii de cercetare în cadrul universităţilor din Germania, pentru anul universitar 2014/2015. DAAD finanțează și stagii în limba engleză.

În fiecare an DAAD finanţează stagiile în Germania a peste 600 de studenţi și cercetători români, în cadrul unor programe individuale de bursă și al proiectelor de cooperare instituțională.

Informaţii detaliate privind condiţiile de aplicare, actele necesare și cuantumul bursei pot fi consultate pe site-ul oficial DAAD.