Organizarea de alegeri anticipate la toamnă devine aproape inevitabilă, scrie joi cotidianul bulgar Sega, citat de Agerpres.

La 13 zile după începutul protestelor antiguvernamentale, sub presiunea manifestanţilor şi a lipsei de cvorum din parlament, în cadrul Partidului Socialist Bulgar se discută ideea ca guvernul să-şi depună demisia în următoarele zile şi să fie programate alegeri anticipate. Sitauţia a devenit şi mai tensionată miercuri, când cinci partide de centru-dreapta au insistat pentru alegeri în septembrie, iar 14 organizaţii nonguvernamentale au refuzat să discute cu majoritatea parlamentară amendamentele la Codul Electoral înainte ca guvernul să-şi depună demisia.

Semnalul că finalul nu este departe a fost dat de liderul socialist Serghei Stanişev după ce partidul ultranaţionalist Ataka a boicotat şedinţa de miercuri şi parlamentul nu a avut cvorum pentru a alege un nou vicepremier care să devină parte din guvernul lui Plamen Oreşarski. Stanişev i-a avertizat pe naţionalişti că, dacă nu se prezintă la parlament, se va ajunge la scrutin la toamnă. El a ţinut să sublinieze însă că, dacă vor fi organizate alegeri, vina va aparţine partidului Ataka, şi nu protestatarilor.

În acelaşi timp, premierul Plamen Oreşarki a recunoscut că guvernul nu poate să funcţioneze fără parlament. Dacă activitatea Adunării Naţionale ar fi blocată, vom constata că această instituţie nu mai este în stare să funcţioneze, a avertizat şi preşedintele parlamentului Mihail Mikov.

Situaţia pare critică pentru că partidul conservator GERB boicotează activitatea parlamentului, iar socialiştii şi etnicii turci nu deţin suficiente mandate pentru a asigura cvorumul pentru şedinţele plenare şi depind de ultranaţionaliştii din Ataka. Ultranaţionaliştii au păstrat lung timp tăcerea dacă intenţionează să se întoarcă la parlament. Într-un final, vicepreşedintele formaţiunii, Iavor Notev, a spus miercuri că parlamentarii din Ataka se vor întoarce când vor primi garanţii că pot lucra în condiţii normale. Notev a făcut referire la cei câteva sute de protestatari care au aruncat miercuri dimineaţă cu ouă şi roşii în direcţia parlamentarilor care intrau sau ieşeau din clădire parlamentului.

Totuşi, ultranaţionaliştii s-au întors joi la parlament după ce la insistenţa preşedintelui legislativului, Mihail Mikov, poliţia a lărgit zona de securitate în jurul clădirii.