Firmele trebuie să renunţe la investiţii în unităţi energetice noi deoarece avem excedent de producţie, a declarat Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica.

Producătorii de electricitate ar trebui să renunţe la investiţii în unităţi noi de producţie, întrucât la nivel naţional se înregistrează un excedent semnificativ de producţie, a declarat marţi preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza.

„Avem 12-15 TWh pe care nu avem unde să îi consumăm. Producătorii trebuie să renunţe la investiţii în noi capacităţi şi să prioritizeze investiţiile pentru retehnologizarea capacităţilor existente. Avem excedent de producţie, dar în România continuă investiţiile în regenerabile”, a afirmat Borza citat de Mediafax.

El a adăugat că dacă în România ar exista un program de dezvoltare a sistemului de irigaţii surplusul de energie ar putea fi folosit în acest domeniu.

„Hidroelectrica a fost nevoită să deverseze apa din lacuri, un 1 TWh în iulie. Dacă aveam irigaţii, îl foloseam acolo. Suplimentarea consumului ar genera 100.000 locuri de muncă şi peste 1 miliard de euro la bugetul de stat”, a mai spus Borza.

Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie din România, este controlat de stat, prin Departamentul pentru Energie.