Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să nu modifice dobânzile, după ce la ședința din luna martie le-a scăzut la un minim istoric în încercarea de a impulsiona inflația slabă din zona euro, informează AFP, potrivit Agerpres.

Un purtător de cuvânt al instituției de la Frankfurt a precizat că BCE a lăsat dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost menținută la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor care stochează lichiditățile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

Atenția analiștilor se va îndrepta spre conferința de presă a președintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 12,30 GMT. Această conferință va fi prima intervenție publică a lui Mario Draghi după un val de critici venite recent din Germania, prima economie europeană, nemulțumită de dobânzile reduse și lichiditățile abundente injectate pe piață de BCE.