Uniunea Europeană a învățat lecția Crimeei și, în câțiva ani, va rezolva problema dependenței de gazele rușesti, iar influența Federației Ruse în UE va scădea “consistent”, a declarat, miercuri, președintele Traian Băsescu, într-un interviu pentru portalul de știri din Republica Moldova, unimedia.info.

Uniunea Europeană a învăţat lecţia Crimeii. Deci vreau să fiu foarte precis aici. Uniunea Europeană n-a învăţat lecţia opririi gazelor în 2008, n-a învăţat lecţia diminuării gazelor furnizate Uniunii în 2009, în schimb a învăţat extraordinar de bine lecţia Crimeii. După cum vedeţi, se desfăşoară deja negocierile pentru acordul de liber schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite, care pot fi o resursă, au resurse sau se pot constitui într-o alternativă la aprovizionarea Europei cu gaz lichefiat”, a spus Băsescu.

Acesta a adăugat că Uniunea Europeană a început să-şi construiască terminale pentru gaze lichefiate aduse din Golf și din Qatar.

“Deci eu cred că în cinci-şase ani, Uniunea Europeană va avea rezolvată problema dependenţei de gazele Federaţiei Ruse, ceea ce va face ca influenţa Federaţiei Ruse în Uniunea Europeană să scadă consistent”, a mai spus Băsescu.

În România, cel mai important proiect de asigurare a independenței energetice față de gazele Federației Ruse ar putea fi cel legat de extragerea de gaz prin metode clasice din Marea Neagră, după ce companiile Exxon și OMV Petrom au anunțat că au descoperit resurse importante în platoul continental al Mării Negre.