Președintele Traian Băsescu a declarat marți, într-o conferință de presă, la Palatul Cotroceni, că situația din Ucraina nu este deloc ușoară și că există riscul extinderii conflictului și în regiunea Odesa, ceea ce ar afecta considerabil și situația Transnistriei.

Situația din Ucraina nu este ușoară deloc. Pe de-o parte, în Donețk, muncitorii au ieșit în stradă cerând unitate, pe de altă parte, la Slaviank, în noaptea aceasta, s-au auzit focuri de armă și confruntări militare. Este foarte greu de anticipat ce se va întâmpla, mai ales că Federația Rusă nu face publică o poziție a sa, o poziție credibilă, care să ne ajute să înțelegem și care va fi implicația Federației Ruse pe mai departe. Cert este că există riscul extinderii conflictului și în regiunea Odesa, ceea ce ar putea afecta considerabil și situația Transnistriei, dacă într-adevăr Federația Rusă are ca obiectiv să revină la gurile Dunării, la brațul Chilia. Noi nu excludem această posibilitate și o considerăm doar o chestiune de timp„, a spus șeful statului la Palatul Cotroceni, după convorbirile cu omologul său ceh, Milos Zeman.

Șeful statului a subliniat că situația din Ucraina „fragilizează” Republica Moldova, țară care este aproape de semnarea acordurilor de asociere și de liber schimb cu Uniunea Europeană.

Nu excludem posibilitatea ca în perioada următoare să fie provocări cum a fost cea a prezenței lui Rogozin în Republica Moldova și în Transnistria pe 9 mai cu survolarea spațiului aerian al României”, a mai spus președintele.