Preşedintele Traian Băsescu a primit miercuri la Palatul Cotroceni o delegaţie de parlamentari germani, reprezentanţi ai coaliţiei Uniunii Creştin-Democrate – Uniunii Creştin-Sociale (CDU-CSU), şeful statului reiterând că pe plan european priorităţile României rămân aderarea la spaţiul Schengen şi adoptarea monedei euro.

„În cadrul discuţiilor, domnul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că poziţia proeuropeană a ţării noastre a rămas neschimbată, atât din perspectiva întăririi instituţiilor statului de drept, cât şi din prisma solidarităţii cu deciziile europene referitoare la reducerea efectelor crizei economice. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a spus că apreciază rolul pe care Germania l-a jucat în ultima perioadă pentru stabilitatea Uniunii Europene, sprijinul astfel oferit în timpul crizei economice şi financiare fiind esenţial. Şeful statului a mai afirmat că, pe plan european, priorităţile României rămân aderarea la spaţiul Schengen şi adoptarea monedei euro”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedinţia mai informează că parlamentarii germani şi-au exprimat aprecierea pentru poziţia preşedintelui Băsescu, menţionând că poziţionarea europeană a României reprezintă un sprijin direct şi nemijlocit la procesul decizional orientat spre unitate şi solidaritate privind viitorul Europei.