Preşedintele Traian Băsescu le garantează autorităţilor britanice că românii nu vor invada Marea Britanie, pentru că România este o ţară foarte frumoasă.

”Eu, de aici, garantez autorităţilor britanice şi celor îngrijoraţi că românii nu vor invada Marea Britanie, România este o ţară foarte frumoasă”, a declarat Băsescu, la întâlnirea anuală cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti.

Reacţia preşedintelui vine în contextul în care au existat voci în Marea Britanie care şi-au exprimat temeri cu privire la accesul românilor pe piaţa forţei de muncă britanică şi a liberei circulaţii de care muncitorii români ar trebui să beneficieze din 2014.