Aviaţia militară siriană a bombardat, luni, pentru prima dată, poziţii insurgente de pe teritoriul Libanului, anunţă surse militare libaneze.

„Avioane militare siriene au efectuat un raid la frontiera dintre Liban şi Siria”, a declarat un oficial militar libanez de rang înalt.

Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate libaneze, patru rachete au fost lansate spre poziţii insurgente siriene din localitatea libaneză Arsal, situată în apropierea frontierei cu Siria.

Arsal este o localitate cu populaţie majoritar sunnită care susţine rebeliunea împotriva regimului Bashar al-Assad.