Aproape 1.000 de angajaţi de la Oltchim şi Divizia Petrochimică Bradu protestează, marţi, în faţa sediului Guvernului, nemulţumiţi că nu şi-au primit drepturile salariale şi că urmează să fie disponibilizaţi, solicitând premierului Victor Ponta să rezolve situaţia combinatului din Râmnicu Vâlcea.

Protestatarii care au ajuns în Piaţa Victoriei strigă „Vrem să muncim”, „Jos guvernul!” şi au bannere pe care scrie „Urmează sărăcie lucie”, „V-am votat şi ne-aţi minţit”, „Ponta, murim de foame! Asta-i ţara ta?” şi „Jos mafia!”

Potrivit organizatorilor mitingului, în Piaţa Victoriei sunt aşteptaţi aproximativ 1.000 de protestatari.

Sindicaliştii cer accesarea urgentă de către SC Oltchim a capitalului de lucru în sumă de 45 milioane de euro, necesar repunerii în funcţiune la 65 la sută din capacitatea instalaţiilor din activul Râmnicu Vâlcea, urmată de repornirea instalaţiilor Petrochimie Arpechim Piteşti, Monomer şi Policlorura de vinil. Totodată, sindicaliştii solicită ca planul de reorganizare a companiei să includă cu prioritate funcţionarea Oltchim cu toate instalaţiile (inclusiv Petrochimie Piteşti, PVC şi Monomer), dar şi capitalizarea societăţii prin majorarea capitalului social, prin conversia creanţelor Electrica, AVAS, bănci în acţiuni.

Angajaţii de la Oltchim mai solicită ca salariile şi tichetele de masă restante ale salariaţilor să fie acordate până în 10 aprilie, privatizarea Oltchim, activele Râmnicu Vâlcea şi Petrochimie Piteşti, să se facă din procedura de insolvenţă, împreună cu Rafinăria Arpechim Piteşti, în iunie 2013. Sindicaliştii vor ca administratorii judiciari să găsească soluţii pentru menţinerea instalaţiilor în funcţiune până la privatizarea societăţii, în iunie 2013 şi să renunţe la şomajul tehnic şi concedierile colective atât timp cât nu este elaborat şi aprobat planul de reorganizare.