Devine tot mai scump să conduci propria mașină în România, iar schimbările care se prefigurează pentru anul 2013 nu sunt foarte îmbucurătoare pentru cei care dețin un autoturism sau care doresc să-și cumpere unul. Astfel, din 2013 vor trebui să scoată tot mai mulți bani din buzunar dacă vor să se bucure de confortul mașinii personale.

Răspunzând unei întrebări privind momentul când va intra în vigoare taxa auto, premierul Victor Ponta a afirmat că ”taxa nouă va intra în vigoare când va fi gata”, explicând că deocamdată un grup de lucru format din producători şi importatori din industria auto lucrează în vederea găsirii unei noi formule de taxe, o taxă de protecţie a mediului.

Cei mai importanţi asigurători auto au majorat preţurile RCA cu până la 28% în ultimele şase luni. Schimbările de legislaţie anunţate pentru 2013 vor aduce însă scumpiri cu mult mai mari.
Prima anuală pentru poliţele RCA a crescut de la începutul acestui an la toate societăţile de asigurare din topul vânzătorilor de asigurări auto. Excepţie face o singură companie, care avea însă preţuri cu mult peste media pieţei. Potrivit unui calcul Capital, faţă de martie anul acesta, creşterile de preţuri se situează între 8% şi 28% iar cea mai ieftină poliţă, este, în acest moment, cu peste 110 lei mai scumpă decât era în martie 2012.

Prima explicaţie pentru viitoarele scumpiri ţine de ”personalizarea” RCA. În prezent, calitatea serviciilor este prea puţin importantă din moment ce nu cel care încheie asigurarea, ci eventualul păgubit, va beneficia de ele. După ce va fi implementat sistemul de decontare directă  pentru RCA., cel mai probabil de la anul, cumpărătorul poliţei va fi şi beneficiar, aşa că se va gândi de două ori înainte să cumpere o asigurare care costă la jumătate faţă de media pieţei, dar care nu aduce certitudinea reparării rapide a daunelor. De altfel, reprezentanţii asigurătorilor spun că o scumpire cu până la 50%, la anumite companii, este inevitabilă.

Pentru mai multe detalii click aici.