Imperativele strategice ale Poloniei au fost expuse în afirmaţiile recente ale politicienilor polonezi, ale căror remarce au evidenţiat îngrijorarea persistentă a Varşoviei privind problemele Europei Centrale şi de Est. Pe 16 septembrie, ministrul polonez de externe, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, a declarat că Statele Unite ar trebui să arate mai mult interes politic faţă de Europa Centrală şi de Est prin vizite efective în regiune şi prin sprijin politic pentru iniţiativa Parteneriatului Estic. Apoi, pe 25 septembrie, preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, a declarat că ar vrea să vadă „participare activă” din partea Statelor Unite, inclusiv o eventuală vizită a preşedintelui Barack Obama cu ocazia celei de-a 25-a aniversări de la primele alegeri parţiale ale Poloniei, în iunie 2014.
Aceste idei sunt oarecum asemănătoare afirmaţiilor recente ale fostului preşedinte polonez, Lech Walesa, co-fondator al sindicatului Solidaritatea şi campion al democraţiei poloneze, potrivit unei analize Stratfor. În data de 20 septembrie, el a declarat că relaţiile Poloniei cu Rusia ar trebui să fie „pe cât se poate de cordiale”, cele două ţări fiind „menite să fie vecine”. Apoi, pe 24 septembrie, a spus că Polonia şi Germania ar trebui să consolideze cooperarea economică şi cea în domeniul apărării pentru a forma „un stat unic”. În vreme ce aceste comentarii au provocat unele controverse în Polonia, Walesa făcea de fapt lobby pentru o integrare mai bună în UE.
Succesiunea aceasta de declaraţii a luat naştere deoarece Polonia sesizează fenomene îngrijorătoare în întreaga lume. La vest de ea, vede o zonă euro slăbită şi o Uniune Europeană care se fragmentează. La est de ea, vede un guvern rus dispus să pună presiune politică şi economică pentru a-şi conserva sferele tradiţionale de influenţă. Vede, de asemenea, ţări din Europa Centrală şi de Est care fie s-au împotmolit în crize economice şi politice (Bulgaria), fie sunt constrânse de fragilitatea guvernului (Republica Cehă), fie s-au înstrăinat de aliaţii occidentali prin propriile politici neortodoxe (Ungaria).
În afara Europei, Varşovia vede implicarea semnificativ scăzută a Statelor Unite în chestiunile Europei Centrale Europe, în comparaţie cu perioada Războiului Rece – sau chiar perioada de după 2000, de altfel. Mai mult, vede o administraţie Obama dispusă să ajungă la un compromis cu Rusia pentru a evita intervenţia militară în Siria.
Aceste evenimente îngrijorează Varşovia. Din cauza poziţiei în inima Câmpiei Europei de Nord, de-a lungul istoriei, Polonia a fost invadată, ocupată şi chiar împărţită de vecinii ei mai puternici dinspre vest şi est. Astfel, Varşovia a fost mereu preocupată de evenimentele de peste graniţă şi a încercat să se adapteze la mediul politic şi economic al regiunii.
Polonia are mai multe imperative strategice. Primul, trebuie să capete cât mai multă adâncime strategică în Câmpia Europei de Nord; acest lucru extinde influenţa sa regională şi descurajează invazia. Se explică astfel eforturile continue pe plan politic ale Varşoviei de a coopera cu Lituania. Se explică şi de ce încearcă să reducă influenţa Rusiei în Ucraina şi Republica Belarus, în timp ce şi-o extinde pe a sa în zonă. Iniţiativa Parteneriatului Estic este un exemplu clar tactic al acestei strategii. Apartenenţa Poloniei la Grupul de la Visegrád, care include Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, este o încercare similară de a stabili un oarecare grad de influenţă politică în Europa Centrală.
Al doilea este acela că Polonia trebuie să creeze relaţii de colaborare relativ bune cu vecinii ei puternici. În prezent, această strategie implică formarea de legături economice şi politice cu Germania şi menţinerea relaţiilor cordiale cu Rusia. Polonia primeşte cea mai mare parte a energiei din Rusia, deşi încearcă şi să îşi diversifice sursele de energie.
Economia germană se dezvoltă treptat în pofida crizei europene, iar cancelarul Angela Merkel a fost realeasă pentru al treilea mandat, făcând Berlinul unul dintre cele mai stabile guverne din Europa. Varşovia înţelege importanţa menţinerii unui nivel ridicat de coordonare pe plan politic şi economic cu Berlinul. Polonia este deja o verigă a lanţului german de aprovizionare, iar Germania este principalul partener comercial al Poloniei. Mai mult, criza europeană i-a conferit Berlinului un rol de conducere pe continent, mai ales într-un moment în care guvernul francez e nepopular pe plan naţional, iar economia franceză se dezvoltă cu dificultate.
Însă istoria a învăţat Polonia că nu se poate baza doar pe puterile europene pentru siguranţa şi bunăstarea sa. Aceasta explică un al treilea element din strategia Poloniei: atragerea unei puteri externe pentru a-i consolida poziţia fragilă în Europa Centrală. După Războiul Rece, Varşovia a aderat la NATO şi a format relaţii bune cu Statele Unite. Însă acum Varşovia vrea ca Washingtonul să confirme şi să extindă cu adevărat angajamentul de siguranţă în regiune, independent de NATO, care trece printr-o criză de identitate.
Aceste tendinţe nu sunt noi; ele s-au format de ani de zile. Statele Unite concentrându-se mai întâi pe Orientul Mijlociu şi apoi pe Asia de Est, Polonia caută alternative. Varşovia încearcă să intre în graţiile Germaniei, fără însă a irita prea tare Rusia, încercând să lege Germania de o Uniune Europeană mai integrată (şi eventual militarizată). Provocarea principală a Poloniei este viabilitatea strategiilor ei, deaorece poziţia ei geografică plasează Varşovia într-o stare permanentă de nesiguranţă strategică.
