Potrivit sursei Agerpres, Ambasadorul Austriei la București, Gerhard Reiweger, a vorbit sâmbătă seara, la deschiderea Balului Vienez de la Palatul Parlamentului, despre faptul că evenimentul de tradiție unește simbolic capitalele Austriei și României, dar și despre celebrarea a 10 ani de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.

Diplomatul austriac a subliniat, în context, provocările Uniunii Europene în prezent și nevoia de unitate. „Mă bucur să vă urez ‘Bine ați venit!’ la a 12-a ediție a Balului Vienez din București. Numărul 12 este redat și pe steagul Uniunii Europene”, a spus el, menționând apoi momentele de început ale UE.

De asemenea, diplomatul s-a referit și la situația actuală, punând accent pe nevoia de unitate.

„Chiar dacă se pare că pierdem unul din statele membre, ar fi o tragedie să pierdem încrederea în viitorul nostru comun. Să celebrăm, inclusiv în seara aceasta, reușitele noastre. Să includem în această celebrare în special faptul că marcăm și 10 ani de la aderarea României la UE, fapt care ne-a adus tuturor beneficii”, a afirmat el.

Ambasadorul a amintit că Balul Vienez „unește capitala Austriei cu peste 60 de orașe din lumea întreagă”. „Sunt fericit că Bucureștiul se numără printre aceste orașe”, a mărturisit el.

Balul a fost organizat sub înaltele auspicii ale Primăriei Vienei și ale Ambasadei Austriei la București. Programul muzical al serii a fost deschis de prestigioasa Schönbrunn Festival Orchestra, sub bagheta compozitorului și dirijorului Guido Mancusi. În program a fost inclus un concert Horia Brenciu & HB Orchestra, alături de Julie Mayaya.

Programul de dans al serii de gală a fost deschis de copiii de la Școala de Balet a Operei Naționale din București. În centrul evenimentului de sâmbătă s-a aflat tradiționala defilare a debutanților, 40 de perechi de dansatori — o reverență adusă vechii tradiții vieneze prin care, în fiecare an, noua generație își făcea
intrarea în înalta societate.

Meniul acestei ediții a Balului Vienez a stat sub semnul duetelor, reunind ingrediente austriece și românești.

Evenimentul are componentă caritabilă, de a sprijini programele sociale derulate de organizațiile United Way Romania și SOS Satele Copiilor. Printre participanții la Balul Vienez s-au numărat membri ai corpului diplomatic, reprezentanți ai unor firme internaționale ce activează la București și reprezentanți ai primăriilor Vienei și Bucureștiului.