Suflet sau rațiune? Trudă sau noroc? Alin Gheorghiu, maestru de balet la Opera Națională București, a dezvăluit, într-un interviu pentru Prahova24.ro, că îi place să lupte cu el si cu idealurile sale. Cu o viață dominată de reguli, Alin Gheorghiu prezintă baletul ca fiind arta supremă. Pentru a afla mai multe despre culisele unui spectacol și despre cum percep românii baletul, citiți acest interviu!

Proveniți dintr-o familie de artiști; sunt evidente impactul și influența pe care acest fapt le-a avut asupra deciziei de a deveni balerin. Vă amintiți vreun sfat, o replică motivațională dată de părinții dvs., cu precădere de tatăl dvs.? Ceva ce v-a călăuzit mereu ?

A.G.: Sigur că părinții au avut o influență foarte mare pentru că eu în casă numai asta auzeam, numai asta vedeam. Mergeam la repetiții la operă de la doi ani. Niciodată nu m-au forțat, meseria asta n-o prea poți face forțat, ci pentru că îți place, pentru că poate simți că asta e menirea ta, dar când ești foarte mic nu știi sigur care e menirea ta, îți plac multe. M-au lăsat să văd dacă îmi place și atunci am acționat singur. Tata întotdeauna mi-a spus să rămân și să fiu permanent artist. Un artist adevărat nu poate fi artist doar pe scenă, el este artist și în viața de zi cu zi. Nu este ceva compus, alcătuit, este pentru că așa ești, e un foc interior, care te arde, pe care îl ai sau nu-l ai, iar atunci când muzica se grefează pe acest foc, te face să dansezi. Acest foc interior nu se aprinde și se stinge doar pe scenă, el rămâne în permanență, trebuie să știi să îl întreții, dacă e prea puternic te mistuie, te arde, dacă e prea mic nu mai e creativ.

Întrucât ați petrecut o perioadă de șapte ani în Austria, prin ce se diferenția România de Austria?

A.G.: Sunt diferenţe mari, ca structură în primul rând. De exemplu, în teatrul de acolo dacă un dansator era angajat la 18-20 de ani, când ieşea de la liceul de coregrafie, trebuia să aibă minimum 18 ani consecutiv în teatru după care putea ieşi la pensie. În meseria asta cariera este scurtă, iar uzura este foarte mare. Chiar dacă nu e cea mai fericită comparație, este o carieră asemănătoare cu cea de fotbalist. Înainte balerinii ieşeau la pensie la 45 de ani, iar balerinele la 40 de ani. Acum avem colegi în operă care deja au 55 de ani. Unii sunt implicaţi în spectacole, alții doar repetă, dar nu este neapărat bine, pentru că rămân locurile ocupate iar cei tineri nu se pot angaja decât pe contract de colaborare.  Existau totodată diferențe de abordare și de mentalitate. În Salzburg, am dansat la o companie cosmopolită cu dansatori din toată lumea. Teatrul era susţinut și de prietenii baletului care făceau diverse sponsorizări, ne invitau la masă, după spectacol, voiau să vorbească cu noi, să ne cunoască şi ne întrebau ce nevoi avem. Pentru că iubeau baletul se ofereau să ne ajute, făceau diverse donații. Exista comunicare între public şi directorul teatrului. Şi noi la Opera Națională avem publicul nostru fidel dar nu ştiu dacă au aceeaşi putere financiară. Există o asociaţie înființată pe lângă operă, Prietenii operei, am observat că sunt foarte multe nume sonore în această asociaţie, dar când e vorba de ajutor, pentru balet, nu se acţionează foarte mult.

Ştim cu toţii câtă muncă ascunde o reprezentaţie de balet.  Ne puteţi dezvălui câte ceva din culisele unui spectacol ?

 A.G.: Un spectacol e ca un ritual, el trebuie repetat la infinit și nici atunci nu ai garanția că va fi perfect! Un spectacol de balet nu e ca o pictură pe care o realizezi acum și rezistă 600 de ani pe perete. El moare în secunda în care a fost creat, este efemer și este foarte greu să ajungi să te menții. Meseria asta e foarte complexă pentru că trebuie să ne dezbrăcăm de haina noastră și să intrăm în diverse roluri, pe care trebuie să le facem de fiecare dată foarte bine ca să ne putem reconfirma cu fiecare spectacol valoarea și să rămânem pe o linie constantă a valorii. Spre deosebire de teatru, unde există sufleori, unde vorbești, te miști, aici dacă ai greșit un pas îi poți încurca pe cei din jurul tău. În teatru, nu știi o replică, te mai scoate celălalt, la balet nu mai există timp fizic să te ajute nimeni. În dans există un limbaj al corpului. În teatru cuvintele sunt foarte puternice și transmit mesajul. Ca un spectator să înțeleagă limbajul corpului trebuie să fie pregătit, pe când cuvintele le cunoști de mic. Publicul e mult mai apropiat de teatru pentru că înțelege mai ușor și mai bine cuvântul. Pentru a înțelege baletul și dansul îți trebuie o pregătire culturală specifică. Balerinul  ideal în opinia mea, este acela  care îmbină latura tehnică și cea de interpretare în mod egal. În momentul în care este interesat mai mult de o parte sau de cealaltă atunci intervine decalajul și este ori un interpret cu mai puțină tehnică ori un tehnician care nu interpretează suficient.

Ce temeri aveați când urcați pe scenă?

A.G.: Cea mai mare temere este să nu greşeşti. Teama de greşeală, în general, te face să fii precaut. Dacă eşti precaut nu mai dansezi la potenţialul maxim, iar dacă nu dansezi la potenţialul maxim e mare păcat. Trebuie să ştii să dozezi, cum să acţionezi ca să poţi să dai totul, fără să rişti dar riscând totul.

Mai vin tinerii la balet?

A.G.: Când am fost director am deschis Compania către Occident pentru că eram în imposibilitatea să mai dăm spectacole la un nivel şi un standard ridicat. Pentru prima dată în istorie am făcut audiţii internaţionale unde au venit foarte mulţi străini. Azi, românii pe care îi avem sunt puţini din păcate. Liceul de coregrafie a scos generaţii de dansatori care s-au îndreptat mai mult către dans contemporan, modern. Clasicul este greu, e greu să răzbeşti, e greu să ajungi acolo unde îți dorești. Mulți au plecat în străinătate. Dansatorul este de la început un migrator, e liber să călătorească, liber să rămână acolo unde se simte apreciat. Unii vin, alţii pleacă, e normal. Balerinii, în general, sunt nişte oameni care se sacrifică foarte mult şi sunt obişnuiţi să muncească enorm de mult. Ei stau de dimineața până seara în sălile de balet, lucrează foarte mult în operă și astfel e mai greu să se bată pentru drepturile lor şi să fie protejaţi.

Cât de greu îi e unui artist din România să facă performanţă? Te ajută cumva și bazele care ți se pun când ești copil?

A.G.: Bineînțeles că te ajută foarte mult școala, metoda, tradiția. Cinci persoane pot să vadă un spectacol și fiecare înțelege lucrurile diferit. Este foarte important un învățământ de calitate, unde să fie condiții. Din punctul ăsta de vedere trebuie ajutat baletul, trebuie respectat nu doar cu vorba, ci şi cu fapta. Noi aici avem o problemă. Vorbesc mulți despre cultură, despre artă, o respectă, îi apreciază pe artiști, dar când e cazul să îi ajutăm(cu legi, cu fonduri)… atunci batem pasul pe loc. Dacă ne uităm în alte părți balerinii sunt mult mai apreciați. La noi există acea grilă învechită care funcționează după sistemul de salarizare al vechimii, nu al valorii. Și asta trebuie schimbat cât mai repede.

Gândindu-ne că nu toată lumea e făcută pentru balet ce calități trebuie să aibă un balerin?

A.G.: Cred că un balerin trebuie să aibă o mare, mare capacitate de analiză, sinteză şi control. Profesorul îţi spune întinde vârful, dar nu e suficient dacă nu simţi şi nu treci prin tine ce ți se spune. Baletul se face cu creierul nu doar cu picioarele. Picioarele sunt comandate de creier. Tu auzi corectura, în timp ce dansezi îţi vezi greşelile în oglindă, în timp ce lucrezi şi ţi se spune trebuie să refaci mereu. În balet e sculptură, pantomimă, muzică, dans, sunt mai multe arte. E un amalgam. Cel puţin eu susţin despre balet că e arta supremă, cea mai complexă dintre toate. Sunt superbe celelalte arte, le ador, dar baletul de departe este cea mai complexă dintre toate. Şi persoanele care o fac trebuie să fie deosebite.

Auzim mereu expresii ca „Oamenii nu mai au răbdare!” sau „Ce repede trece timpul!” și, e drept, societatea a evoluat, au apărut anumite schimbări. Opera, baletul s-au schimbat față de acum, să zicem, 20 de ani?

A.G.: Baletul nu putea să rămână în loc. Bineînţeles că s-a schimbat. S-au schimbat energiile, atitudinile, dorinţele, percepţiile, obiectivele, etc. Trebuie să ai răbdare şi să îţi placă foarte mult ceea ce faci şi să te implici atât cât ai capacitatea să te implici, cât te lasă sufletul şi dorinţa. Eu am fost genul de artist care a dat totul pe scenă, nu am făcut rabat, indiferent că am riscat sau nu, am ars până la capăt. Pentru mine şi viaţa privată e la fel de importantă pentru că de acolo îmi reîncarc bateriile pentru scenă.

Ce sfaturi le-ați da tinerilor iluzionați care vor să ajungă soliști la operă?

A.G.: Să îşi urmeze propria cale, să îşi atingă ţelul dacă şi-l doresc cu adevărat. Să nu intre în găşti, sub influenţe malefice, pentru că un dansator nu are nevoie de toate acestea ca să răzbată, el îşi vede de meseria lui pe scenă şi atât. Să nu se lase influenţaţi de nimeni şi nimic, ci să ia doar lucururile bune dintr-o corectură, dintr-o părere. Să îşi urmeze cu tenacitate drumul şi să ştie să respecte regulile şi legile.

Care e primul lucru pe care l-ați schimba sau îmbunătăți la România dacă ați avea puterea necesară?

A.G.: Mi-aș dori să existe mai mult respect din partea societății în ceea ce privește baletul. Acest lucru poate fi realizat prin mentalitate, prin educaţie şi cultură. Aceste lucruri înnobilează şi îmbogăţesc spiritul. Există din păcate excepții de la a respecta legea și regulile. Noi toţi avem interese diverse. Depinde de ce valori și principii ai în viață; dacă banii și puterea  sunt mai presus de familie, de linişte, de corectitudine atunci îţi asumi consecinţele. Dorinţele astea  exacerbate se plătesc cumva. Viaţa sancţionează aceste nereguli.

Cu alte cuvinte, România ar fi mai bună dacă românii ar avea mai multe principii?

A.G.: Cred că România ar fi mai bună dacă oamenii ar respecta cât mai mult legea, regulile în sine. De la regulile de circulaţie până la orice fel de regulă. Sunt ţări care le respectă mai mult sau ţări care le respectă mai puţin. Contează să fii echilibrat atunci când judeci ceva, să nu o faci doar din punctul tău de vedere. De exemplu, cât am fost director respectam în mod special interesul teatrului chiar dacă veneam din rândul dansatorilor. Dacă interesul teatrului coincidea   cu interesele lor, era bine, în momentul în care interesele lor erau altele decât cel al teatrului, atunci intervenea o problemă.

Atunci ce am putea face noi, oamenii, în acest caz?

A.G.: Noi am putea să creăm exemplu prin felul nostru de a fi, de a trăi, de a merge înainte, de a promova persoane curate, corecte, profesioniste. Perfecţiunea este foarte greu de atins. Cultura şi educaţia reprezintă motorul spiritual al omului. În cultură şi educaţie trebuie investit enorm, pentru că astfel devenim mai frumoși, mai buni. Arta ne înnobilează și ne ajută să evoluăm în viață. Eu apreciez mult românii. Sunt un popor minunat cu o încărcătură energetică şi spirituală foarte mare.

În ciuda programului încărcat ați putut să dedicați timp pentru dvs., pentru hobby-urile dvs.?

A.G.: Îmi plac drumețiile, să citesc, să relaţionez cu prietenii, îmi place viaţa foarte mult. Mă dedic numai baletului când sunt pe scenă. Hobby-ul vine ca o relaxare după munca depusă, e o supapă de refulare. Nu te-ai născut să-ţi urmezi hobby-urile, ci te-ai născut să îţi urmezi meseria ta.

Cât de important este să ne ascultăm sufletul şi în acelaşi timp raţiunea?

A.G.: Sufletul și rațiunea trebuie să fie în concordanţă. Dacă judeci numai cu sufletul poţi greşi, dacă judeci numai cu raţiunea fără să ai suflet şi atunci poţi greşi. De aceea noi suntem un amalgam, suntem făcuţi din suflet şi raţiune. Totul e legat de percepţie, de sinteză, de înţelegere şi de cum ţi-ai pregătit viaţa altădată. Contează trecutul, prezentul şi viitorul. Nu poţi trăi doar în prezent, doar în trecut, sau doar în viitor. Trebuie să ştii să le iei pe toate trei, să le aduni în creuzet şi să scoţi ceva care să te ajute să mergi înainte. Cine cunoaşte trecutul trăieşte corect în prezent şi va controla viitorul. Informaţia din trecut te ajută să eviţi greşelile din prezent şi din viitor.

Credeţi în noroc sau norocul nu există?

A.G.: În general, norocul e aşa cum ţi-l faci dar există ceva necontrolabil care depăşeşte graniţele explicabilului. Vine dintr-o altă zonă, dintr-o experienţă, dintr-o acumulare din trecut, de undeva… care poate însemna ceva pentru viitor. Cu acel noroc îţi modifici viitorul.

Deci pentru dvs a existat noroc?

A.G.: Am avut noroc că m-am născut într-o familie ca cea în care m-am născut. Avem mult de trăit ca să ne putem da seama de măcar unu la sută din adevăr. Important este să fii pe drumul corect şi să te perfecţionezi pe zi ce trece. Nu e suficientă doar dorinţa de a face bine, pe lângă aceasta trebuie să existe cunoaștere și informaţie. În ADN sunt două componente majore: energie şi cunoaștere. Există două tipuri de informaţii: informaţia primordială şi informaţia acumulată de fiecare individ în parte.

Ne puteți dezvălui câteva dintre planurile dvs.?

A.G.: În august voi ţine un stage în Italia și unul în Elveţia. Am fost invitat la un liceu de coregrafie în comisie pentru un examen. Mă axez pe partea de manageriat, de profesorat. Este timp, am planuri, am energie. Fiecare moment din viaţă este o plăcere dar este şi o luptă. Îmi place să lupt pentru idealurile mele.

Mai doriţi să realizaţi ceva?

A.G.: Mi-aş dori foarte mult, acesta a fost un deziderat de când eram şeful compartimentului de balet, să pun bazele Academiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti după modelul Academiei de Balet a Scalei din Milano. Este un proiect pe care mi-l doresc, dar din păcate nu am avut timp şi resurse să îl pun în practică. Ar da de muncă balerinilor din operă care nu mai dansează  şi care se califică pentru a fi profesori. Îmi doresc o instituţie serioasă, în strânsă comuniune cu opera, cu internat, săli de balet, cu sală de spectacole. Am putea să facem scouting în centrele culturale din ţară, să căutăm copii cărora să le oferim o şansă în viaţă, dacă au calităţi pe care nimeni nu le vede. Am aduce şi profesori din afară consacraţi, poate multă lume din afară ar veni la noi să își facă studiile. Aşa am putea avea şi noi dansatori tineri care să rămână în opera mare, am putea oferi teatrelor din lume mai mulți dansatori de calitate. Trebuie o revigoare şi pe plan naţional a dansului şi a baletului. Materie există, important este să descoperi piatra brută, să o iei şi prin prelucrare să o şlefuieşti să o aduci la o formă finită de calitate. E o meserie grea să o faci à la long şi să te menţii. Trebuie să ştii să îţi construieşti destinul.