Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj va accesa un credit intern de 50 de milioane de lei pentru lucrările la noua pistă, credit care va fi garantat de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj printr-o hotărâre adoptată în şedinţa de joi, informează Agerpres.

Creditul va fi luat pe 20 de ani şi va fi folosit pentru achitarea lucrărilor executate la pista de 2.200 de m, etapa I a pistei de 3.500 m.

Investiţia în pista de 2.200 de m, prima etapă a pistei de 3.500 de m, a demarat în anul 2011 şi s-a finalizat în 2013, cu scadenţe de plată în 31 decembrie 2014 şi 31 martie 2015.

Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a explicat că valoarea lucrărilor contractate până în prezent se ridică la 183,5 milioane de lei, fără TVA, din care s-au achitat 101,1 milioane de lei. Pentru anul 2014 din bugetul judeţului este prevăzută suma de 30 de milioane de lei, iar restul de 50 de milioane de lei va fi acoperit din creditul pe care aeroportul îl va contracta.