După mai bine de cinci ani de la anunţarea proiectului de către Consiliul Judeţean, investiţia prinde viaţă.

Proiectul aeroportului a fost amânat ani la rând din diverse motive. De cele mai multe ori mici probleme în redactarea actelor. Anul acesta însă s-a anunţat că în sfârşit va fi construită pista de 12 milioane de euro. A urmat licitaţia şi după cum suntem obişnuiţi în România, contestaţiile. Trei la număr, toate respinse una după cealaltă. Astăzi s-a semnat contractul şi putem spune că vom avea un aeroport la Braşov.

Vectra Service a câştigat la sfârşitul lunii iulie licitaţia pentru proiectarea şi execuţia suprafeţelor de mişcare aeroportuare. Vectra a oferit cel de-al doilea cel mai mic preţ din licitaţie, 12,767 milioane de euro fără TVA, dar compania care a depus oferta cea mai mică – Electrica Serv SRL – a fost descalificată, pentru că nu a depus la registratura Consiliului Judeţean Braşov toată documentaţia necesară atestării că are dreptul de a participa la licitaţie.

Câştigătorul licitaţiei, compania Vectra Service, va avea timp până la primăvară să realizeze proiectarea pistei, urmând ca apoi să se treacă la construcţie.

Într-o primă fază vor fi executate lucrări la pista de aterizare-decolare pe amplasamentul aflat în administrarea CJ Braşov. Pista va avea o lungime de 2.820 m şi o lăţime de 45 m, iar valoarea estimată fără TVA este de 17,7 milioane de euro. Lucrările vor fi derulate, potrivit caietului de sarcini, în cel mult 18 luni.

Sursa: Adevărul.